Adevărul despre farmece şi vrăjitoare. Motivele secrete pentru care Biserica le condamnă
Magia şi vrăjitoria, pe cât de fascinante au fost privite cu scepticism, dar şi cu curiozitate. Iată zece lucruri despre evoluţia vrăjitoriei, istoria sa, dar şi istoria condamnării de către Biserică.
Vrăjitoria a fost definită ca acel complex de credinţe superstiţioase având drept scop obţinerea intervenţiei unor genii malefice sau a diavolului pentru a comite sacrilegii.
Vrăjitoria reprezintă un fenomen tipic în Europa creştină, deşi există antecedente şi mărturii în culturi necreştine sau precreştine.
Prezenţa practicilor magice este documentată din Paleoliticul superior, la toate civilizaţiile. În culturile orientale era răspândită prezicerea viitorului, dar şi curentele şamanice.
În timpul perioadei elenistice au cuprins spaţiul mediteranean ritualuri magice, astrologice şi alchimiste, care împreună cu elementele filosofice de origine gnostică, într-o sinteză care a funcţionat în mediul arab şi ebraic, au influentat magia medievală şi renascentistă europeană.
În majoritatea secolelor ce au cuprins Evul Mediu, activitatea vrăjitoarelor şi a vrăjitorilor, chiar dacă, oficial, era condamnată, nu a dus, practic la persecuţii.
Începând cu secolele XIV-XV, cei acuzaţi de vrăjitorie au început să fie judecaţi şi condamnaţi la arderea pe rug în cadrul unei persecuţii veritabile, caracterizată prin violenţă, în Germania, Spania, Anglia, avându-i ca autori nu numai pe catolici, dar şi pe protestanţi.
Magia a găsit o puternică opoziţie în Biserică, astfel că magii şi vrăjitoarele, împreună cu ereticii, au reprezentat principala ţintă a tribunalelor Inchiziţiei.
Alături de un aspect rural al vrăjitoriei care a evoluat datorită unui amestec de credinţe păgâne sau precreştine, ca licantropia sau transformarea omului în lup, şi credinţe creştine, dând naştere unor ritualuri ca sabatul şi orgiile demonice, a existat şi un aspect orăşenesc, legat mai mult de fenomenele de posedare de către demoni, la care se reacţiona prin exorcisme.
Începând din secolul al XVIII-lea, asprimea persecuţiilor s-a temperat treptat. O dată cu afirmarea ştiintei în secolul al XVII-lea, magia a fost considerată ca ţinând de domeniul superstiţiilor, Cultura iluministă condamnând nu numai superstiţiile şi ritualurile magice, dar şi persecuţiile împotriva acestora.
Sursa: historia.ro