MENIU

Adevărul despre ARMISTIŢIUL dintre Casa Regală şi fostul principe Nicolae: au întâlnire la tribunal

Fostul principe Nicolae

Armistiţiul aparent dintre familia regală, reprezentată de Custodele Coroanei, Principesa Margareta, şi fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, va dura până la finalul doliului. 

Avocatul lui Nicolae Medforth Mills a precizat, într-un interviu acordat revistei Taifasuri, că armistiţiul în familie va dura până în luna ianuarie, atunci când se vor confrunta la tribunal.

Cam cât doliul va ține, probabil, și pacea aparentă din familia regală. Potrivit lui Radu Enache, avocatul principelui, care a acordat un amplu interviu revistei Taifasuri, în luna ianuarie clientul lui și principesa Margareta se vor întîlni la tribunal, în Elveția. Nicolae de Medforth Mills este acuzat principesa Margareta de ”tentativă de violare de domiciliu”. Urmărirea penală s-a încheiat, dosarul a ajuns în instanță. Margareta ar fi putut pune capăt acestei situații la audierile din noiembrie, dar n-a făcut-o, așa că situația e încordată.

Totuși, potrivit avocatului Enache, principele a scăpat de acuzațiile de lovire, a rămas doar plângerea de violare de domiciului, care se va judeca în ianuarie.

Imediat după moartea regelui, primul semn că nu va fi liniște în familia regală a venit de la principele Nicolae, care și-a schimbat numele, alăturându-și titulatura retrasă.

Radu Enache, avocatul său, a susținut că Principele va ataca în scurt timp decizia de retragere a succesiunii. ”Principele doreste să fie reintegrat în familia regală, în ordinea de succesiune. Pentru asta se luptă. Decretul de înlăturare nu i-a fost comunicat în original. El nu a semnat declarația de acceptare de înlăturare de la succesiune.” a precizat avocatul.

sursa