Adevăratul motiv al războiului declanșat de fiul lui Mihai Șora cu soția fostului mare filozof. Câți bani sunt la mijloc
Mihai Șora s-a stins din viață la 106 ani, dar dincolo de durerea pierderii unui om de mare valoare culturală, moartea sa a declanșat un război în familie. Tom Șora, fiul filozofului, care locuiește în Germania, a intervenit la înmormântarea acestuia și a acuzat că nu a fost lăsat să țină legătura cu tatăl său.
„Am aflat de moartea tatălui meu cu totul întâmplător. O cunoştinţă a surorii mele a citit pe Facebook că a murit tatăl meu, sora mea, seara, mi-a spus că a murit tatăl nostru. Deci, nu am fost înştiinţat că a murit. Relaţia noastră, a familiei noastre cu tatăl nostru, a fost sistematic împiedicată în ultimii zece ani. Nu am putut lua legătura cu el nici telefonic, nici prin email, eram cenzurat. Acum trei ani am venit neanunţat, spontan, la demonstraţiile din Piaţa Victoriei. Şi în Piaţă am vorbit cu tatăl meu şi, printr-o minune am reuşit să ne întâlnim de două ori într-un local, nu acasă, şi a fost cred că destul de bine. Am sperat că relaţia se va normaliza”, a afirmat acesta.
Replica Luizei Șora, poeta, eseista și traducătoarea mai mică cu 56 de ani decât Mihai Șora, alături de care a trăit din 2014, nu s-a lăsat așteptată.
„Tom Şora a minţit spunând că nu a fost lăsat să vorbească la telefon cu tatăl lui. Tom Şora, ca şi sora lui, Sanda Şora, nu i-au telefonat, pur şi simplu, lui Mihai Şora ani la rând - nici chiar de Sărbători sau de ziua lui, când a împlinit o sută de ani”, a scris pe Facebook Luiza-Palanciuc Şora, soţia filosofului, după acuzaţiile fiului Tom, la slujba de înmormântare, prin care a susţinut că a fost „împiedicat” să ia legătura cu acesta şi că a aflat „întâmplător” de moartea filosofului.
Luiza Şora spune că poate fi verificat acest lucru „examinând istoricul apelurilor intrate la cele două numere active ale lui Mihai Şora. "Cel dintâi avea mereu robotul activat, unde oricine putea lăsa un mesaj, în caz că nu eram acasă. La care se adaugă numărul nostru de mobil, neschimbat de peste 20 de ani, şi pe care Tom Şora, ca şi dumneavoastră, de altfel, îl cunoaşteţi. Şi unde pot fi trimise sms’uri ori mesaje pe WhattsApp, atunci când este pus pe silenţios. De asemenea, nu i-au trimis nicio scrisoare, carte poştală, mesaj prin vreo altă persoană”, a spus aceasta.
Adevărat motiv al războiului dintre cei doi, însă, ar fi moștenirea lui Mihai Șora. Acesta ar avea o avere de aproximativ un milion de euro, care urmează să îi revină Luizei, fapt care nu i-ar conveni deloc fiului. El va încerca să obțină în instanță o parte din avere, discursul său de la înmormântare fiind începutului acestui demers.
“Toate bunurile și drepturile de autor aparțin Luizei. Mihai Șora i le-a lăsat. Tom nu este de acord, bineînțeles, și consideră că mijloacele prin care soția filosofului a obținut acea semnătură nu sunt cele mai ortodoxe. El are de gând să își caute dreptatea în instanță și să demonstreze că tatăl său a fost constrâns să semneze acele documente. Tom dorește colecția de cărți a tatălui său, jurnalele personale, câteva tablouri și lucruri personale ale părinților. Până acum nu a avut acces la ele, ori la apartamentul tatălui său. Nici măcar nu știe unde și-a dat acesta ultima suflare”, scrie cancan.ro, citând o sursă apropiată lui Tom Șora.
Înainte să o întâlnească pe Luiza, Mihai Șora a fost căsătorit vreme de 72 de ani cu Mariana Șora, regretata scriitoare care i-a dăruit trei copii.