MENIU

Adda, dezvăluiri cutremurătoare despre starea ei de sănătate. Artista se confruntă cu boala Lyme și are două chisturi pe creier

Sursa foto: Arhivă

Cântăreața Adda a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre starea ei de sănătate. Artista se confruntă cu boala Lyme de multă vreme, iar recent, a mărturisit că are două chisturi pe creier. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale, unde Adda a povestit cu ce simptome se confruntă și cât de grea este lupta cu "boala cu o mie de fețe", așa cum este numită borelioza. 

În urmă cu mai mult timp, artista a fost diagnosticată cu boala Lyme, după ce mai bine de un an a fost tratată în mod eronat, pentru o altă afecțiune. Adda a dezvăluit că nu a fost mușcată de căpușă, așa cum se întâmplă de obicei, ci a contractat boala de la mama sa, care suferă la rândul ei de borelioză.

„Eu am fost la multe clinici de genul ăsta când îmi căutam diagnosticul și pot să zic că pe anumite probleme m-au ajutat, însă nu mi-au depistat problema reală și am dat mii de euro. Diagnosticul cât mai rapid în boala Lyme face diferența”, a povestit artista.

Recent, cântăreața a mărturisit că boala i-a provocat două chisturi pe creier. Din cauza chisturilor, ea se confruntă cu tremuratul incontrolabil care îi afectează o mână și un picior.

Adda a dezvăluit că a făcut terapie cu vibrații hertz, însă nu s-a vindecat și continuă tratamentele.

Mai multe articole despre:
adda boala adda