Acuzații terifiante împotriva unui GIGANT petrolier: violuri, tortură și agresiunea sexuală
Un judecător american a dat undă verde deschiderii procesului privind presupusele încălcări ale drepturilor omului comise de gigantul petrolier ExxonMobil, în urmă cu mai bine de două decenii. Mai mulți săteni indonezieni susțin că au fost torturați, agresați sexual și violați în zona unei uzine ExxonMobil din Indonezia de către militari locali, plătiți să păzească obiectivul.
Un judecător a decis că dosarul, care se referă la presupuse agresiuni comise la finalul anilor '90, începutul anilor 2000, poate fi judecat, potrivit Aljazeera.com.
Reclamanții, 11 săteni din provincia Aceh susțin că ei și cei din familiile lor au fost torturați, agresați sexual, violați și bătuți în interiorul și în jurul uzinei de petrol și gaze ExxonMobil situată în orașul Lhoksukon.
Dosarul a fost însă amânat mai bine de 2 decenii chiar de sistemul judiciar american, din cauza contestațiilor juridice ale ExxonMobil, strategie ce a și dus la prescrierea unora dintre faptele reclamate.
Gigantul petrolier a negat că ar fi avut cunoștință de orice încălcare a drepturilor omului la momentul respectiv și a susținut că nu poate fi trasă la răspundere pentru abuzurile care au avut loc, deoarece nu le-a ordonat sau autorizat.
Cu toate acestea, ExxonMobil este acuzată că ar fi plătit 500.000 de dolari pe lună membrilor armatei indoneziene pentru a păzi uzina sa de petrol și gaze din Lhoksukon în timpul unui război civil lung și sângeros între separatiștii din Aceh și armata indoneziană.