Acuzații grave pentru primarul Brașovului! Explicațiile lui Allen Coliban după ce și-a modificat studiile din CV
Acuzații grave la adresa noului primar al Brașovului! Allen Coliban ar fi minţit în CV-ul său, acolo unde scrie că a făcut Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti. Coliban nu doar că nu a absolvit facultatea, ci ar fi fost şi exmatriculat. Primele explicații în legătură cu studiile urmate au fost date de primarul Brașovului în direct la Realitatea PLUS.
Noul primar al Brașovului, Allen Coliban, este acuzat că a mințit când și-a trecut în CV absolvirea Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti. După acuzațiile venite din partea unor profesori din București, noul edil și-a modificat datele privind studiile sale și a venit cu precizări.
Edilul Brașovului a declarat marţi că exmatricularea sa de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare s-a produs pentru că nu şi-a dat licenţa. El a spus că nu a putu să susțină examenul de licență pentru că se hotărâse să se mute la Braşov, pentru a o îngriji pe bunica sa bolnavă.
„Nu am fost exmatriculat pentru performanța academică, ci pentru lipsa de la ore”, a spus Allen Coliban la Realitatea PLUS.
„Am incercat sa imi dau toate examenele pana in anul 2005, am discutat cu profesorii de la respectivele materii sa imi echivalez laboratoarele. Am lucrat inca din anul I de facultate. In 2005 eram in imposibilitatea de a participa la aceste laboratoare.
Exmatricularea a survenit in 2009, un pas administrativ, formal, despre care nu am fost nici macar înștiințat. Pentru a-mi putea da licența trebuia să-mi rezolv problema cu cele două laboratoare.
Am menționat cei cinci ani de la Politehnică, pentru că fac parte din pregătirea mea profesională. Eroarea pe care mi-o asum e formula „fără licență””, a mai declarat Coliban, marți, la Realitatea PLUS.
Allen Coliban spune că este „un licentiat in economie cu 10 ani de experienta in IT. Cu siguranta nu sunt inginer IT. Nu am susținut niciodată că aș fi inginer IT, iar faptul că această perioadă a fost menționată ca fiind fără licență a fost o eroare, regret. Am 10 ani de experienta in IT. (...) Am atestat in informatică de la liceul pe care l-am terminat în Brașov”.
„Am susținut două examene de matematica la admitere, la ambele am luat nota 10. Dreptul de a profesa în domeniu il aveam din liceu, asistent, analist, nu mai stiu exact”, a mai precizat noul primar al orașului de sub Tâmpa, la Realitatea PLUS.
În plus, acesta a făcut precizări și pe site-ul său colibanprimar.ro, creat pentru candidatura sa la Primăria Brașov.
Candidat din partea USR-PLUS, Allen Coliban are 41 de ani și a câştigat Primăria municipiului Braşov, cu peste 40% din voturile valabil exprimate, în timp ce fostul edil, George Scripcaru, candidat PNL, a pierdut cu 36% din voturi.
Allen Coliban a notat că „am editat descrierea din CV, astfel încât să fie clară partea legată de licență și regret că nu am clarificat-o mai devreme. Da, am renunțat la a-mi da licența în 2005, după ce terminasem anul 5 de facultate. Cu mintea de acum poate că aș lua o altă decizie, dar la 20 și ceva de ani și în contextul de atunci a fost decizia cu care am fost împăcat. Am avut noroc că din punct de vedere profesional, au contat mereu doar rezultatele pe care le-am obținut, nu diploma, ITul fiind un domeniu plin de astfel de exemple”, potrivit colibanprimar.ro.