Ședință de urgență, s-a decis cum vor funcționa creșele și after-schoolurile. Ministrul Educației va face anunțul
Cu mai puțin de 24 de ore înainte de intrarea în carantină parțială, la Palatul Victoria a avut loc o ședință de urgență, la care s-a stabilit cum vor funcționa creșele, dar și unitățile de tip afterschool.
Potrivit scenariului prezentat vineri dimineață, în hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, creșele ar urma să fie închise în toată țara, la fel ca școlile și grădinițele, Hotărârea CNSU trebuie dublată de o hotărâre de guvern în acest sens.
Decizia finală ar urma să fie anunțată de ministrul Educației, care trebuie să dea un ordin în acest sens, potrivit Realitatea Plus.