MENIU

Actrița Andreea Hristu a fost bătută în Parcul Cișmigiu. NU a intervenit nimeni

Actrița Andreea Hristu, de la teatrul Excelsior din București, a povestit cum a fost bătută în Parcul Cișmigiu, în timp ce stătea liniștită pe o bancă și citea o carte. La acest episod dramatic au asistat mai multe persoane care nu au intervenit.

”Azi am fost bătută în Cișmigiu, în plină zi, lângă podul ăsta frumos. Da, se poate. Stăteam pe o bancă, cu o carte și o cafea. Se apropie un individ, nimic suspect, vorbește frumos, vrea să mă întrebe ceva. Îmi cere bani, îi spun nu. Insistă, îi cer să plece. Începe să mă jignească, să mă înjure. Ridic tonul și îl ameninț cu poliția. Continuă. Sun la 112. Mă trezesc cu el la gât, îmi zboară telefonul pe jos, cu dispecera în apel. Țip. Mă uit în jur după ajutor. Mă lovește cu propria mea plasă cu cărți până se rupe și cad toate răsfirate pe alee. Sunt 4 oameni pe băncile din jurul meu, niciunul nu intervine”, a scris actrița.

Polițiștii din București l-au prins rapid pe bărbatul care a bătut-o azi, în Parcul Cișmigiu, pe actrița Andreea Hristu.

Mai multe articole despre:
actrita batuta cismigiu