Actrițele Rachel McAdams și Selma Blair îl acuză pe regizorul James Toback de hărțuire sexuală
Actrițele Rachel McAdams și Selma Blair se adaugă celor peste 200 de femei care îl acuză pe regizorul american James Toback de agresiune și hărțuire sexuală, informează vineri DPA.
Selma Blair, în vârstă de 45 de ani, a declarat pentru revista Vanity Fair că Toback a amenințat-o că va pune pe cineva să o omoare la finalul unei întâlniri pe care care au avut-o în 1999, când regizorul a invitat-o în camera sa de hotel și i-a cerut să se dezbrace în timp ce citea un scenariu.
I-a cerut apoi să întrețină relații sexuale, iar după refuzul ei, acesta s-a masturbat în fața actriței, a povestit Blair.
''Nu au vrut să povestesc deoarece, chiar dacă pare nebunesc, m-am temut pentru viața mea'', a spus Blair, cunoscută pentru rolurile sale din ''Cruel Intentions'' și ''Hellboy''.
''Apoi am aflat despre mărturiile acestor femei curajoase despre care el a spus că sunt mincinoase și că nu își amintește să le fi întâlnit... și că acele fapte îngrozitoare nu au legătură cu el. Am fost furioasă. Furie pur și simplu'', a spus aceasta.
Toback este cunoscut pentru filmul documentar ''Tyson',' despre boxerul Mike Tyson, și pentru pelicula ''Black and White'', din 1999. In 1992, a fost nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului cu gangsteri ''Bugsy''.
Într-un articol publicat duminică de Los Angeles Times, 38 de femei îl acuză pe Toback. Regizorul a declarat pentru Vanity Fair că nu dorește să comenteze.
Rachel McAdams, cunoscută pentru rolurile din ''Spotlight'', ''Mean Girls'' și ''Midnight in Paris'', spune că avea 21 de ani când Toback a invitat-o în camera sa de hotel să discute o audiție pentru filmul ''Harvard Man''.
Actrița povestește că Toback i-ar fi spus: ''Trebuie să-ți spun ceva. M-am masturbat de nenumărate ori astăzi cu gândul la tine de când ne-am întâlnit la audiție''.
S-a dus în baie, după care s-a întors și i-a spus: ''M-am masturbat în baie cu gândul la tine. Vrei să-mi arăți părul pubian?''
''În cele din urmă, am găsit un pretext și am plecat'', a continuat McAdams. ''Nu îmi aduc aminte cât timp am stat acolo. Mi s-a părut că a trecut o veșnicie. Mi-a fost atât de rușine că nu am putut să mă ridic și să plec''.
Când i-a povestit managerului ei, i s-a spus că nu era prima dată când Toback se purta astfel.
''M-am înfuriat atunci pentru că m-am simțit ca și cum am fost aruncată în cușca leului, fără să mă avertizeze nimeni că o să am de-a face cu un prădător'', a mai spus aceasta.
Toback este unul dintre bărbații din showbiz acuzați de abuz și hărțuire sexuală alături de Harvey Weinstein, șeful studiourilor Amazon, Roy Price, sau fostul prezentator Fox News, Bill O'Reilly.