Actorul John Hurt, din "The Elephant Man” şi ”Midnight Express”, a încetat din viață
Actorul britanic John Hurt, cunoscut pentru roluri în filme ca "The Elephant Man”, ”Midnight Express” și "1984", a murit vineri, la vârsta de 77 de ani, informează BBC, citat de News.ro.
Actorul suferea de cancer pancreatic, booală cu care a fost diagnosticat în 2015, iar anunţul decesului a fost făcut de agentul său.
Premiat cu BAFTA şi nominalizat de două ori la premiile Oscar, John Hurt a jucat în peste 200 de filme artistice şi de televiziune, iar unul dintre cele mai recente este ”Jackie” (2016), în care interpretează rolul părintelui Richard McSorley.
John Hurt a fost înnobilat de regina Marii Britanii, în 2015, pentru contribuţia adusă teatrului.
”Nimeni nu ar fi putut să joace «The Elephant Man» mai memorabil. A dus acel film în imortalitatea cinematografiei. I se va simţi lipsa foarte mult”, a scris regizorul Mel Brooks pe contul său de Twitter. Cei doi au colaborat pentru comedia ”Spaceballs” (1987).