MENIU

Actele de violenţă din şcoli, înregistrate şi anunţate la inspectorat într-o oră de la producere

<p>Violul din Vaslui: Declaraţii uimitoare ale sătenilor: "Ăsta nu e viol. E o greşeală a tinereții"</p>

Fiecare şcoală va avea fişe pentru înregistrarea oricărui act de violenţă, aşa cum este în toată Europa, iar în termen de o oră de la producerea unor astfel de fapte va fi anunţat inspectoratul şcolar, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Florian Lixandru.

Inspectorul general şcolar a arătat, vineri, într-o conferinţă, că noul regulament şcolar stipulează foarte clar acţiunile ce trebuie întreprinse în cazul unor acte de violenţă în şcoli.

"Noul regulament şcolar reprezintă primul document fundamental, care include şi nomenclatorul actelor de violenţă. Aceste acte sunt clasificate în violenţe uşoare, violenţe grave. Este primul document în care apar proceduri de intervenţie de la nivelul şcolii prin Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei, proceduri care se referă la toate aceste categorii de intervenţie. (...) În momentul de faţă nu mai putem vorbi la general că avem violenţă mare sau mică. Este o fişă de monitorizare a actelor de violenţă. Aşa putem discuta prin elemente comparative, pe semestre, pe ani, pe categorii de violenţă, de la un an la altul. În momentul de faţă violenţa se măsoară prin elemente clare, stabilite prin acest nomenclator, aceste fişe ale actelor de violenţă, care există şi nivel european şi care sunt elaborate de Institutul de Ştiinţă a Educaţiei", a explicat Lixandru.

Potrivit inspectorului general, orice act de violenţă, trebuie anunţat în termen de o oră inspectoratului şcolar.

Citeşte mai mult pe mediafax.ro

Mai multe articole despre:
şcoală profesori violenţa