O parte din arhiva autostrăzii Bechtel, abandonată pe câmp - FOTO
O parte din arhiva de documente ce au legătură cu autostrada Bechtel este aruncată pe câmp și în containere, lângă Timișoara.
Bibliorafturi, dosare și acte, majoritatea distruse de ploi sau insecte, zac lângă Giroc, în județul Timiș. Toate aparțineau companiei americane Bechtel, cea care a realizat doar 20% din Autostrada Transilvania pentru peste 1,4 miliarde de euro.
Acte din arhiva autostrazii, auncate pe camp
Actele ce pot fi identificate în maldărul de la marginea câmpului cuprind planuri, intrări și ieșiri de materiale de construcție, transporturi de pământ sau instructaj al angajaților.Contractul cu americanii a fost reziliat acum 8 ani, fix când toată lungimea, 415 kilometri de autostradă, trebuia să fie gata.
Din aceasta autostrada s-a finalizat o singură bucată, cea de la Turda la Gilău, județul Cluj, adică 52 de kilometri. S-a început și un alt segment, de la Suplacu de Barcău la Borș, județul Bihor, însă acesta n-a fost finalizat.