MENIU

Acord temporar, după discuții aprinse între Rafila și personalul de la spitalul Sf. Pantelimon. Ce se va întâmpla cu activitatea din unitatea spitalicească

Acord temporar, după discuții aprinse între Rafila și personalul de la spitalul Sf. Pantelimon

După ce scandalul de la spitalul Sfantul Pantelimon a explodat în spațiul public, unitatea spitalicească a fost lovită de demisii în lanț și riscă să nu mai funcționeze. Confruntat cu o astfel de situație, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut o vizită în spital într-o încercare de a convinge cadrele medicale să își desfășoare în continuarea activitatea.

La ieșirea de la discuțiile cu personalul, ministrul Sănătății a comunicat jurnaliștilor rezultatul discuției:

„Nu e vorba de niciun santaj din partea corpului medical, e vorba de o presiune foarte mare care se exercita asupra lor inclusiv in mass media, sunt oameni care fac garzi, care salveaza in fiecare an fiecare dintre ei sute de vieti, si nu pot sa lucreze intr-o situatie de presiune si mai ales de denigrare atat profesionala cat si umana.

I-am inteles, am discutat cu ei, si o sa va spuna imediat doamna doctor Pompilian, discutiile au durat aproape două ore, i-am convins să isi continue activitatea in perioada urmatoare, insa trebuie sa le recunoastem statul profesional, eforturile pe care le fac, sa ii respectam pentru ca lucrul acesta face posibil un act medical de buna calitate. Ei sunt oameni obisnuiti, modesti, emotionali, trebuie sa poata sa lucreze. Eu i-am asigurat ca din punctul nostru de vedere vor avea tot sprijinul. Din punctul de vedere al resurselor necesare, al sprijinului pentru desfasurarea activitatii medicale.

Nu am discutat in niciun fel despre procesul penal in curs, am discutat despre nevoile pe care le au ei ca sa poata sa-si desfasoare activitatea ca si pana acum, nu cum se stipuleaza in sensul ca nu trateaza pacientii, tratateaza pacientii, doamna doctor tocmai a iesit din garda, si am lucrat impreuna incat sa gasim o solutie. Trebuie sa intelegem ca respectul pentru profesionisti, pentru oameni, este o componenta a unui sistem de sanatate sanatos. Asta e situatia, si o sa o rog pe doamna doctor să vă spună la ce concluzie am ajuns”, a spus Alexandru Rafila.

Declarații șocante ale managerului de la spitalul Sf. Pantelimon: „Un pacient de la terapie intensivă reprezintă un deficit bugetar”

La rândul său, șefa secției ATI a spitalului Sfântul Pantelimon a comunicat reporterilor rezultatele discuției:

”Am discutat si am ajuns la concluzia ca este o situatie de criza, nu putem sa renuntam asa, dintr-o data, si suntem dispusi sa ne continuam cu efort activitatea, cu rugamintea sa ne lasati sa ne facem treaba. Nu amestecam procesul penal, cine e vinovat sa plateasca, daca se va demonstra. Dar suntem oameni care ne desfasuram activitatea in mod corect.

Solutia este ca deocamdata vom face garzi, vedem cat de severa va fi presiunea, ca nu se poate lucra in astfel de conditii. Nu santajam pe nimeni. Dar suntem denigrati ca unitate medicala, ca si colectiv. Nici noi nu avem nicio problema cu ce spun procurorii. Ne desfasuram activitatea mai departe, deocamdata”.

Rafila se spală pe mâini după eșecul anchetei interne de la spitalul Sf. Pantelimon: „Nu am de ce să îmi dau demisia”