MENIU

Acestea sunt cele mai scumpe bijuterii din lume

Bijuteriile au jucat un rol central în cultura globală timp de milenii, fiind folosite atât de către civilizaţiile antice cât şi de populaţiile moderne. În tot acest timp, unele dintre cele mai căutate şi mai luxoase exemplare de colecţie au fost purtate de personalităţi de excepţie sau de adevăraţi reprezentanţi ai revoluţiei în domeniul modei.

Graff Pink

Atunci când vine vorba de bijuterii de lux de colecţie, diamantele nu pot lipsi de la festivitatea de premiere. Exemplarul cel mai de seamă din această categorie este unicul Graff Pink, diamantul deţinut iniţial de un bijutier american celebru, Harry Winston, scrie businessmagazin.ro.

 Acesta a fost descris drept diamantul cel mai deosebit descoperit vreodată şi valorează nu mai puţin de 46.2 milioane de dolari. După ce a fost ţinut în colecţia unică a acestui bijutier vreme de mulţi ani, acesta a ajuns în posesia brandului Graff care l-a inclus într-un inel devenit celebru şi cu o valoare de piaţă de inegalat.

Colierul Hutton-Mdivani Jadeite

 Din categoria celor mai scumpe bijuterii din istorie nu putea lipsi un colier de colecţie precum cel al brandului Hutton-Mdivani care a fost vândut pentru suma fabuloasă de 27.4 milioane de dolari. Smaraldul verde este culoarea aleasă pentru această piesă de colecţie accesorizată cu 27 de mărgele preţioase la care se adaugă un adevărat set de rubine şi diamante montate în platină şi aur galben de 18k.

Ceasul unic Chopard

 Chopard este un brand cunoscut pentru fabricarea ceasurilor. Ceasul Chopard de 201 de carate, realizat în anul 2000, care conferă un nou sens conceptului de lux. Vândut pentru suma fabuloasă de 25 milioane de dolari, acesta a rămas în istorie drept cel mai scump ceas de până acum.

Acestea sunt trei dintre cele mai scumpe bijuterii din lume în acest moment. Fiecare dintre acestea a devenit parte memorabilă a istoriei şi obiecte de colecţie studiate de cei care aspiră să aducă inovaţie în acest domeniu.

Mai multe articole despre:
bijuterii lume ceas scumpe