Aceste obiceiuri te îmbătrânesc prematur
Tinerețea este trecătoare! Mai devreme sau mai târziu, cu toții vom trăi ziua în care ne vom uita în oglindă și vom realiza că nu mai arătăm la fel cum eram cu câțiva ani în urmă. Iar acest lucru este normal și firesc. Totuși, s-a dovedot că poți controla aceste obiceiuri care te îmbătrânesc prematur.
Mai jos îți prezint șapte obiceiuri care te îmbătrânesc prematur:
Uiți să aplici crema pentru protecție solară
Radicalii liberi, care se formează în urma expunerilor la razele UV, ne distrug colagenul și celulele pielii, încet, încet. Acest lucru duce la formarea ridurilor premature, a petelor pigmentare și chiar la cancerul de piele, scrie unica.md. Chiar dacă nu ai spune, suntem expuși radiaților solare până și seară, așa că dermatologii ne sfătuiesc să reaplicam crema cu SPF cât mai mare, de mai multe ori pe parcursul zilei.
Nu te odihnești destul
Nu degeaba se numește „somnul de frumusețe”. Odihna este primul factor elementar care stă la baza unui ten luminos și odihnit. În timpul nopții, celulele pielii se regenerează și se refac, astfel încât, a doua zi, să te trezești frumoasă. Când dormi insuficient, este clar că nu numai organismul tău va avea de suferit, ci și tenul și din acest motiv se numără printre acele obiceiuri care te îmbătrânesc prematur. Ne este recomandat să dormim cel puțîn opt ore pe zi, iar dacă ai posibilitatea de a trage și un pui de somn la prânz, profită de această ocazie.