MENIU

Acesta este primul simptom al anevrismul cerebral. Mergi urgent la medic dacă simţi asta!

Acesta este primul simptom al anevrismul cerebral. Mergi urgent la medic dacă simţi asta!

Durerea de cap puternică, însoțită uneori de stare de vomă sau de tulburări de vedere, poate anunța anevrismul cerebral. Este bine să cunoști care sunt cauzele și simptomele acestei complicații, astfel încât să iei din timp măsurile necesare.

Anevrismul cerebral, una dintre afecțiunile cerebrovasculare tot mai des întâlnite indiferent de vârstă, reprezintă dilatarea unei porțiuni dintr-un vas de sânge (și umflarea zonei respective), ce apare ca urmare a slăbirii peretului acestuia.

„Anevrismele cerebrale sunt de două feluri: rupte sau nerupte. Fisurarea unuia poate să apară în unele cazuri, ducând la o sângerare minimă, care favorizează apariția unei dureri de cap la fel de intensă ca și cea provocată de ruptura anevrismală. Aproape întotdeauna, fisurarea unui anevrism este urmată de o ruptură masivă a acestuia“, spune dr. Sofia Nistor.

Adesea, anevrismele cerebrale fără ruptură sunt asimptomatice, mai ales dacă sunt de mici dimensiuni. Semnele fizice ale acestui tip de anevrism apar doar atunci când sunt afectate structurile de lângă vasul de sânge unde a apărut dilatarea.

Printre simptomele care pot anunța prezența anevrismului nerupt se numără dilatarea unei pupile fără alterarea stării de conștiență, durere deasupra sau în spatele unui ochi, tulburări oculare, amorțeli sau pareză la nivelul feței, dar și căderea unei pleoape.

În schimb, atunci când anevrismul se rupe, persoana poate resimți o durere de cap extrem de severă, grețuri, vărsături, înțepenirea cefei, nu poate suporta lumina sau chiar suferi crize epileptice sau stare de leșin până la comă. 

Factori de risc

Rezultatele statisticilor recente au arătat că anevrismele cerebrale sunt mai des întâlnite la adulți, femeile fiind mai predispuse acestui tip de afecțiune. Factorii care duc la apariția bolii sunt de două feluri: congenitali sau cei dobândiți pe parcursul vieții.

„Riscul de apariție a anevrismului este mai ridicat dacă bebelușul se naște cu una dintre următoarele probleme de sănătate: afecțiuni ale țesutului conjunctiv (sindromul Ehlers-Danlos), boala rinichiului polichistic, coarctația de aortă (îngustarea acestui vas de sânge), prezența altor malformații arterio-venoase cerebrale sau dacă au existat în familie antecedente (la rudele de gradul I)“, explică medicul Sofia Nistor.

De asemenea, fumatul, consumul cronic de alcool sau de droguri (în special cocaină), înaintarea în vârstă, hipertensiunea, ateroscleroza, dar și traumatismele craniocerebrale completează lista factorilor care pot duce la apariția anevrismului.

În ce constă tratamentul

Cele două tipuri de tratament al unui anevrism sunt cliparea lui (prin chirurgie deschisă) sau embolizarea/stentarea anevrismului (procedură realizată endovascular). Ambele proceduri sunt invazive și presupun un anumit risc în timpul efectuării lor, scrie clicksanatate.ro.

„Tratamentul unui anevrism nerupt trebuie gândit în funcție de locul unde el este localizat și de riscul de ruptură al acestuia pe durata vieții pentru acea persoană. Nu toate anevrismele nerupte necesită tratament! Dacă persoana a suferit un anevrism de acest tip este foarte important să evite situațiile care pot duce la creșterea sau scăderea bruscă a tensiunii arteriale, dar și fumatul“, adaugă medicul Sofia Nistor.

Mergi de urgență la medic dacă observi că suferi de oricare dintre simptomele specifice anevrismului cerebral!

Mai multe articole despre:
anevrism cerebral anevrism