MENIU

Acest englez a creat un stat nou în Europa. Nu și-a imaginat ce succes are ideea lui după Brexit

Balcanizarea Marii Britanii, un risc real după Brexit?

Singurul locuitor al unei insule din arhipelagul Shetland, din nord-vestul Scoției, și-a declarat independența față de Regatul Unit al Mării Britanii încă din 2008. Acum tot mai mulți locuitori din insulele Shetland cer ruperea de UK.

Stuart Hill, singurul locuitor al insulei Forvik, spune că teritoriul său nu recunoaște nici autoritatea Guvernului britanic și nici pe cea a Uniunii Europene.

Desigur, autoritățile din Scoția nu sunt de acord cu această perspectivă și l-au amendat de nenumărate ori și chiar l-au ținut la închisoare 28 de zile pentru că a condus mașina cu un permis de conducere creat de el însuși cu însemnele "statului Forvik".

În proiectul lui Stuart Hill, insula de un hectar vrea să se autoguverneze și să nu mai plătească impozite. Mai mult, separatistul, în vârstă de 74 de ani, vrea să își bată și propria monedă, "gulde". Între timp, noul stat și-a creat drapel și semne statale.

"Deși mulți locuitori din Shetland îl privesc pe Hill ca pe un excentric, un număr tot mai mare de oameni cer independența insulelor lor îndepărtate și cu peisaj idilic", scrie New York Times.

Pe acest arhipelag mai apropiat de Norvegia decât de Marea Britanie, un grup denumit Wir Shetland, care promovează autoguvernarea, a ajuns să numere peste 400 de oameni și spune că este susținut de cel puțin o mie de alți locuitori.

După Brexit, Stuart Hill a reușit să-i inspire și pe cei aproximativ 22.000 de locuitori de pe celalte insule ale arhipelagului și a subliniat că aceștia ar putea să ceară partea lor din veniturile provenite din taxele asupra hidrocarburilor extrase din apele din împrejurimi.

"Rebelul", care a publicat o declarație de independența, susține că insulele Shetland se află într-o situație de vid juridic, după ce i-au fost oferite regelui James al III-lea al Scoției de regele Christian I al Danemarcei, în 1469.

Pentru criticii acestor idei secesioniste, fenomenul este îngrijorător deoarece semnalează riscul în creștere al "balcanizării post-Brexit" a Marii Britanii, arată NY Times.

Mai multe articole despre:
Forvik statul Forvik