MENIU

Aceasta este "ciuperca nemuririi". Cum luptă împotriva cancerului

Aceasta este "ciuperca nemuririi". Cum luptă împotriva cancerului

Utilizate în medicina străveche chineză de peste 2000 de ani, ciupercile Reishi sau Ganoderma sunt unele dintre cele mai cultivate pentru uz medicinal, iar abilitățile lor anticancerigene sunt legendare.

Pudra de Reishi uscate a fost utilizată ca remediu anticancerigen încă de la începutul existenței Chinei, iar companiile farmaceutice contemporane continuă să adauge extracte de Reishi la anumite medicamente antitumorale.

Ganoderma conține aproximativ 400 de compuşi bioactivi, răspunzători de efectele farmacologice: imunomodulatoare, analgezice, antiaterosclerotice, antitumorale, chemo- şi radioprotectoare, antibacteriene, antivirale, hipolipemiante, antifibrotice, hepatoprotectoare, antidiabetice, antiandrogenice, antiangiogenice, antioxidante, hipoglicemiante, antiulceroase.

În ultimele decenii, cercetătorii au demonstrat eficacitatea şi următoarele acțiuni terapeutice ale extractelor de Ganoderma: prevenirea formării anormale a vaselor de sânge (asociată tumorilor), acțiune antitumorală, de modulare a sistemului imunitar, de scădere a colesterolului şi a tensiunii, antioxidantă, hipoglicemiantă, detoxifiantă.

Un studiu citat de ziaruldesanatate.ro, efectuat pe 34 de pacienți în stadii avansate de cancer, a arătat că administrarea a 1800 mg extract polizaharidic din Reishi, de 3 ori pe zi, timp de 1 an, a produs o creştere semnificativă a funcției imune, inclusiv creşterea nivelului de interleukin 2 şi gamma interferon şi a activității celulelor ucigaşe (natural killer).

Modularea sistemului imunitar cu suplimente de Ganoderma se face prin întărirea imunității în perioade de imunitate scăzută (datorită polizaharidelor) şi scăderea acesteia în perioade de reacție exagerată (datorită triterpenelor – acid ganoderic).