MENIU

ACCIDENT AVIATIC APUSENI: A început urmărirea pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală

<p>Fost procuror militar: Raportul CIAS privind accidentul din Apuseni trebuie privit cu rezerve</p>

ACCIDENT AVIATIC APUSENI. Parchetul ICCJ a dispus, în cazul accidentului aviatic din Apuseni, începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, urmând să fie audiate persoanele care au coordonat zborul şi operaţiunile de alarmare, localizare şi căutare a victimelor.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI. "În continuarea cercetărilor în cauza privind accidentul aviatic din data de 20 ianuarie 2014, înregistrată la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a declinării de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, procurorii au dispus, la data de 11.02.2014, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu", arată joi PICCJ, într-un comunicat de presă.

După ce documentele cu caracter tehnic vor fi transmise şi analizate, procurorii vor audia persoanele cu atribuţii în pregătirea şi coordonarea zborului aeronavei YR-BNP, tip BN2, precum şi pe cele care au coordonat operaţiunile de alarmare, localizare, căutare şi salvare a victimelor catastrofei aviatice, a precizat sursa citată.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara recent că în cazul accidentului aviatic din Apuseni pot răspunde penal atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI. Tiberiu Niţu preciza că experţii de la CIAS nu s-au pronunţat cu privire la epavă, aceştia fiind "în fază preliminară de evaluare".

"Au apărut şi alte elemente în legătură cu această legătură de cauzalitate, astfel încât procurorii de la Secţia Parchetelor Militare sunt cei care, în urma anchetei, vor putea concluziona atât asupra cauzelor accidentului, cât şi asupra legăturii de cauzalitate dintre accident şi moartea victimelor", mai spunea Niţu.
Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni sunt continuate de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa, în 4 februarie, din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara atunci că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există "suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru".

ACCIDENT AVIATIC APUSENI. Augustin Lazăr mai spunea că în anchetă "există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari", fapt care ar atrage competenţa procurorului militar.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au făcut cercetarea locului producerii accidentului şi au ridicat mijloace materiale de probă. De asemenea, au fost audiate persoanele rănite în accident, medici de urgenţă, personalul ISU, al Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări.

Procurorii au dispus şi efectuarea unor rapoarte medico-legale, fiind solicitate şi depuse documentele relevante de la instituţiile în cauză.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI. "Mijloacele materiale de probă ridicate de la locul producerii accidentului (aparatul GPS şi staţia ELT) au fost predate investigatorilor CIAS, urmând a fi trimise spre examinare la un laborator de specialitate", potrivit PICCJ.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.