Accident grav, în județul Timiș. Autobuz cu persoane, spulberat: un mort, mai mulți răniți - FOTO
Accident grav de circulație, marți după-masă, pe DN 68 A, în zona localității timișene Sudriaș. Un autoturism s-a ciocnit de un autobuz în care se aflau aproximativ 20 de persoane. O persoană a decedat și cinci au fost rănite. Atenție, imaginile sunt șocante!
La fața locului au intervenit pompierii, polițiștii, dar și angajații de la Ambulanță. De asemenea, a fost prealertat și elicopterul SMURD.
"La faţa locului sunt mobilizate patru ambulanţe SMURD şi SAJ, o ambulanţă pentru victime multiple şi o autospecială complexă de stingere şi descarcerare", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Potrivit polițiștilor, vinovat pentru producerea accidentului este șoferul autoturismului.
Acesta, în vârstă de 33 de ani, ar fi pătruns pe contrasens unde s-a ciocnit frontal de autobuz. Impactul a fost violent, iar mașina tânărului a fost pur și simplu spulberată și ruptă în bucăți. Din nefericire, tânărul și-a pierdut viața.
Mai multe articole despre:
accident timis