Accident teribil în Suceava. Mașină înfiptă într-un șanț. Cinci tineri au ajuns la spital
Cinci tineri au ajuns la spital, după ce au fost implicați într-un accident rutier produs în județul Suceava. Mașina în care se aflau s-a înfipt într-un cap de pod. Accidentul s-a produs între localitățile sucevene Dumbrăveni și Verești.
Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului, mașina a ieșit de pe șosea și a intrat violent într-un cap de pod. În autturism se aflau cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 ani și 19 ani.
Potrivit ISU Suceava, au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
O persoană a rămas încarcerată, fiind extrasă de către pompierii militari.
Toate victimele, conștiente și cooperante, tineri cu vârste intre 17 și 19 ani, au fost transportate la spital.
FOTO ISU