MENIU

Accident TERIBIL în județul Bacău, provocat de un șofer inconștient: avea cauciucuri de vară la mașină. 6 persoane au fost rănite, 2 copii au decedat

Un accident provocat de un șofer inconștient, care circula cu anvelope de vară pe mașină, în plină iarnă, a dus la moartea a doi copii și rănirea gravă a altor 6 persoane. 

Un accident rutier în care au fost implicate 8 persoane, între care patru copii, s-a produs, marţi, pe Drumul European 85, în judeţul Bacău. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale, dar şi de Poliţie. Doi copii au fost găsiţi în stop cardiorespirator şi nu au putut fi salvaţi.

”La sosirea forţelor de intervenţie, doi minori se aflau în stop cardiorespirator. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul acestora”, a transmis ISU Bacău. 

Sursa citată a precizat că celelalte şase victime implicate în accident sunt conştiente, cu multiple traumatisme,  find preluate de către ambulanţele SMURD şi SAJ pentru a fi transportate la spital. 
 
„În urmă cu câteva momente, pompierii băcăuani au fost solicitaţi să intervină în comuna Răcăciuni, pe E85, în urma unui apel care anunţa producerea unui accident rutier. De urgenţă, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, o ambulanţă SMURD, o ambulanţă TIM, o ambulanţă Transport Victime Multiple şi trei ambulanţe SAJ”, a transmis, marţi, ISU Bacău.