MENIU

Accident teribil în Austria: 3 români, printre care un copil de 6 ani, răniți după ce s-au răsturnat cu mașina

Sursa foto: Pixabay

Un accident rutier grav a avut loc în Burgkirchen, Austria. Un cuplu de români și copilul lor de 6 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au răsturnat cu mașina. În urma impactului, femeia a rămas încarcerată.

Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a derapat luni și a intrat cu mașina pe un câmp adiacent, unde vehiculul s-a răsturnat și s-a oprit pe acoperiș. El și pasagera sa au fost răniți.

Potrivit informațiilor sale, un autoturism venea spre el, depășind periculos un alt vehicul, ceea ce l-a determinat să tragă de volan pentru a evita un impact frontal.

Bărbatul de 43 de ani a virat apoi și a derapat pe drumul umed. El nu a putut opri și a ajuns pe un câmp adiacent, unde mașina s-a răsturnat, potrivit stiridiaspora.ro. 

Pompierii au descarcerat o femeie din mașină

În timp ce bărbatul de 43 de ani și copilul său de 6 ani au reușit să iasă singuri din mașină, o pasageră, o româncă de 35 de ani, nu a putut ieși din mașină. Ea a trebuit să fie salvată de pompieri. După acordarea primului ajutor de urgență, bărbatul și femeia au fost transportați la spitalul din Braunau.

Mai multe articole despre:
accident austria romani raniti