MENIU

Accident teribil în Argeş: 3 copii, transportaţi la spital în urma unui impact devastator

Sursa foto: Arhivă

Trei copii cu vârste între 3 şi 10 ani au fost transportaţi la spital în urma unui accident rutier produs, miercuri, pe un drum judeţean în localitate Budeasa, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Potrivit sursei citate, maşina în care se aflau copiii, condusă de o femeie de 36 de ani, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un cap de pod.

„Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Piteşti s-a stabilit că o femeie de 36 de ani, din Bălileşti, care conducea un autoturism pe DJ 703K, din direcţia Budeasa către Mălureni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un cap de pod. În urma accidentului, trei minori (o fetiţă şi doi băieţi), cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, au fost răniţi şi transportaţi la spital”, a precizat IPJ Argeş.

Femeia care conducea autoturismul nu consumase alcool.

La accident au intervenit echipaje SMURD, care i-au transportat la spital pe cei trei copii, o fată de trei ani, un băiat în vârstă de şapte ani şi unul de 10 ani, în vederea efectuării unor investigaţii medicale amănunţite.

În cauză poliţiştii efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă. 

Mai multe articole despre:
accident arges copii raniti victime accident