Accident spectaculos în Capitală: 6 mașini implicate, 2 persoane au ajuns la spital! IMAGINI ȘOCANTE
Un şofer băut a provocat, luni noapte, un accident pe Calea Griviţei din Capitală, unde a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în cinci autoturisme parcate. Atât bărbatul, cât şi soţia acestuia au fost răniţi în urma accidentului.
Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în jurul orei 00.30, după ce şoferul unui autoturism care circula pe Calea Griviţei a pierdut controlul volanului şi a izbit cinci maşini parcate pe marginea drumului, scrie News.ro.
În urma accidentului, au fost răniţi şoferul şi soţia acestuia, care se afla cu el în maşină.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, poliţiştii stabilind că avea o concentraţie de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat.