Accident rutier pe autostrada A1. Șoferiță inconștientă, descarcerată de pompieri
Un accident rutier s-a produs în jurul orelor 18.00, pe Autostrada A1 , la kilometrul 33, între localitățile Palanca și Căscioarele.
Un autoturism Mini Cooper condus de o femeie în vârstă de 30 ani, a părăsit partea carosabilă, ajungând pe câmpul adiacent autostrăzii.
Femeia a rămas încarcerată în autoturism, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru scoaterea sa.
Victima a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD, iar la locul accidentului a ajuns și un echipaj de terapie intensivă de la Bujoreni, care a preluat-o și transportat-o la spital.
Femeia este inconștientă, dar prezintă funcții vitale.
Traficul se desfășoară în condiții normale, autoturismul fiind în afara părții carosabilului, relatează realitateadegiurgiu.net.
Mai multe articole despre:
null