Accident rutier înfiorător în Constanța! O mașină a fost făcută „praf” după ce a intrat în coliziune cu un TIR - VIDEO
Un accident rutier grav a avut loc marți pe DN 22C, în zona localității Satu Nou, județul Constanța, implicând un autoturism și un TIR. În urma coliziunii, o persoană și-a pierdut viața, iar alte două au fost rănite grav. O a patra persoană a fost, de asemenea, afectată, iar pompierii au intervenit cu autospeciala de descarcerare pentru a o extrage din vehicul.
Accident rutier mortal în județul Constanța
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea", la locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv autospeciala de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță și un elicopter SMURD.
Purtătorul de cuvânt al ISU, Anamaria Stoica, a declarat: „În accidentul rutier sunt patru persoane inconștiente, dintre care trei încarcerate. O persoană este decedată. Două persoane au fost extrase și transportate la spital. Se lucrează pentru extragerea celei de a treia persoane încarcerate”.
Conform Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, șoferul autoturismului a decedat pe loc. Un alt pasager din autoturism, un bărbat, a suferit un atac de panică și a fost transportat la spitalul din Medgidia. O pasageră din autoturism, aflată în comă, a intrat ulterior în stop cardiac și s-au efectuat manevre de resuscitare la spitalul din Medgidia. O altă pasageră, de asemenea în comă, a fost intubată și transferată de la spitalul din Medgidia la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Accident rutier mortal în Constanța / Sursa foto Ziua de Constanța
Șoferul TIR-ului a fost evaluat la fața locului și a refuzat transportul la spital.
Anunț INFO TRAFIC
Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN 22C Murfatlar-Cernavodă, în zona localității Satu Nou, traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri.