MENIU

Accident rutier grav, cu patru victime, în judeţul Iaşi

Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineață în județul Iași. Autoritățile au precizat faptul că șoferul unei mașini care se deplasa în satul Borșa, comuna Vlădeni, a pierdut controlul volanului și a intrat în doi pietoni, apoi vehiculul a intrat într-un gard.

“În urma accidentului au rezultat două victime inconștiente, fiind vorba despre cei doi pietoni. De asemenea, celelalte două victime sunt șoferul și un pasager”, a declarat vineri dimineață prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.

Conform acesteia, o femeie de 47 de ani, M.L., a suferit un politraumatism, respectiv un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, o fractură deschisă de gambă, o fractură de umăr stâng, un traumatism toraco-abdominal.

De asemenea, P.P., de 53 de ani, a suferit tot un politraumatism în calitate de pieton, cu șoc hemoragic, un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, o fractură deschisă, un traumatism toraco-abdominal, cu ruptură de splină. Victima a fost dusă direct în sala de operație din cadrul Spitalului “Sfântul Spiridon”, din Iași.

Mai multe informaţii, pe realitateadeiasi.net

Mai multe articole despre:
accident rutier grav