Accident înfiorător la Galaţi: trei morţi şi şase răniţi. Maşina, strivită de un TIR
Trei persoane au murit și alte șase au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, vineri noaptea, pe DN 26, între localitățile Vânători și Galați. Șoferul unui autovehicul de transport marfă, cu numere străine și volan pe dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a intrat în spatele unui autotren parcat pe marginea carosabilului și a fost strivit mai apoi între tir și gardul unei firme.
În urma impactului, trei pasageri au murit pe loc și alte șase persoane au fost rănite. Din primele cercetări, se pare că șoferul a adormit la volan și că pasagerii ar fi fost luați la ocazie.
"Se pare că un bărbat de 31 ani a condus o autoutilitară pe DN26, iar la kilometrul șapte, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a rulat circa 50 de metri pe acostament, iar apoi a intrat în coliziune cu un autotren parcat în afara părții carosabile. Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă", a declarat, sâmbătă, inspectorul Aurelian Ropotan de la Poliția Rutieră Galați.
Șapte autospeciale de la ambulanță și SMURD au intervenit la locul accidentului.
"Trei persoane prezentau leziuni incompatibile cu viața, iar alte șase au fost transportate la spital. În acest moment, pentru niciunul dintre răniți nu se pune problema de risc vital. Doi au fost duși deja pe secția de neurochirurgie, unul dintre ei fiind chiar șoferul, iar unul la secția de ortopedie. Restul, cel mai probabil, vor rămâne pe secția de chirurgie generală. Răniții erau ieșiți sau aruncați din mașină, toți erau pe marginea drumului', a declarat medicul Angel Trifan, coordonator UPU-SMURD.
Trei dintre persoanele accidentate sunt tineri cu vârste între 20 și 32 de ani.
"Am încercat să-l scoatem pe unul dintre cei morți, dar nu am putut ridica mașina, era prea grea. Nu știu cum a ajuns în gard. Erau nouă inși în mașină. O variantă ar fi că șoferul a adormit la volan", a declarat Ionel Dogărescu, maistru de aviație, cel care a alertat autoritățile competente referitor la accident, sunând la 112.