Accident rutier grav în Constanța. O victimă a fost transportată la spital, după ce o ambulanță și o mașină de curierat s-au ciocnit
Un accident s-a produs în cursul acestei dimineți, 6 decembrie 2024, în Constanța, în zona intersecției străzii Viorelelor cu strada Pajurei.
Potrivit martorului, în accident au fost implicate o ambulanță privată care transporta pacienți și un autoturism de curierat.
O victimă, femeie, din ambulanța privată a fost transportată la spital.
La fața locului au intervenit pompierii, două echipaje SMURD și poliția.
Potrivit ISU Constanța, la locul accidentului au fost alocate ATPVM Port și o ambulanță SAJ.
Conform presei locale, în ambulanța privată se aflau 4 persoane ce trebuiau să ajungă la dializa, la un centru privat. O persoană, sex feminin, 77 ani, din ambulanța privată a fost transportată la spital de SMURD C, conștientă, cooperantă, cu traumatisme de membre superioare și inferioare.
Celelalte 3 persoane care au fost preluate de un alt mijloc de transport a firmei respective (este vorba despre 3 bărbați in vârstă de 46, 64 si 49 ani). Șoferul autoturismului și cel al ambulantei private, sex masculin, 58 ani, refuză transportul la spital.