Accident produs de șoferul unui microbuz transport persoane, pe E85. Două persoane au ajuns la spital
Două persoane au fost rănite şi transportate la spital în urma unui accident de circulaţie produs pe DN 2 (E85), în localitatea Potârnicheşti, între un microbuz care efectua transport regulat de persoane între Chişinău şi Bucureşti şi un autoturism. Ambele autovehicule se aflau pe acelaşi sens de mers în momentul producerii impactului.
Potrivit primelor informaţii, şoferul microbuzului de persoane nu ar fi păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa şi a intrat, astfel, în coliziune cu acesta proiectându-l în afara părţii carosabile.
"Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între microbuzul condus pe direcţia Vrancea către Buzău de către un şofer în vârstă de 47 de ani, din Bacău, şi autoturismul care îl preceda, la volanul căruia se afla un conducător auto de 34 de ani, din Vrancea. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului autoturismului şi a unui pasager din microbuz, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Bucureşti. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale", a transmis IPJ Buzău.
Pentru a ajunge la destinaţie, societatea de transport a pus la dispoziţia pasagerilor un alt microbuz.
Poliţia a întocmit un dosar penal. O anchetă este în plină desfășurare.