Accident grav pe DN1, la Ciolpani: 5 răniți, traficul a revenit la normal
Un accident rutier grav a avut loc, vineri dimineața, pe DN1 în dreptul localității Ciolpani, în sensul de drum dinspre București și Ploiești. Traficul a fost blocat parțial, dar a revenit la normal după aproximativ o oră.
Accidentul dintre cele două autoturisme s-a soldat cu rănirea a 5 persoane, a declarat la Realitatea TV subcomisarul Adrian Creangă de la Poliția Rutieră. Tamponarea s-a produs pe fondul neasigurării la schimbarea benzii de mers a unuia dintre autoturisme.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, circulaţia pe sensul către Prahova al DN1 Bucureşti – Ploieşti se desfăşoară la această oră îngreunat (pe o singură bandă din cele două) la km 39, în zona localităţii ilfovene Ciolpani. Evenimentul a avut loc în jurul orei 7.15.
Mai multe articole despre:
accident