Accident mortal pe DN13 Sighişoara-Târgu Mureş
Un accident tragic a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN13 (E60) Sighișoara – Târgu Mureș, pe raza localității Chendu, județul Mureș, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, relatează realitateademures.net.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că un pieton (femeie, aproximativ 80 de ani), care se deplasa pe marginea drumului, a fost acroșat de către un autoturism, proiectat pe sensul opus, după care a fost lovit de către un alt vehicul.
Din nefericire, în urma evenimentului, victima a decedat.
Circulația în zonă a fost oprită total.
Polițiștii prezenți la fața locului efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.
Mai multe articole despre:
accident mortal mures