Accident mortal, la Mamaia. Înainte de tragedie, victima dădea flash-uri mașinilor din față - VIDEO
Un tânăr de 32 de ani, din Brăila, a murit, miercuri, într-un accident rutier care s-a produs în staţiunea Mamaia, în zona Butoaie.
Un autoturism a lovit un stâlp de iluminat stradal, iar în urma coliziuni o persoană a rămas încarcerată, inconştientă. Echipajul ambulanţei SMURD B a aplicat procedura de resuscitare asupra şoferului, care a fost găsit în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor medicilor, tânărul de 32 de ani, din Brăila, nu a mai putut fi salvat.
În imaginile făcute publice de presa locală se poate vedea cum şoferul circula cu viteză şi le dădea flash-uri celorlalţi conducători auto din fața sa, care circulau cu viteză mai mică.