Accident îngrozitor. Cei doi bunici şi nepotul de 14 ani au murit striviţi, sub TIR
Accident mortal în urma căruia doi bunici şi nepotul lor au murit pe loc. Accidentul rutier s-a petrecut în apropiere de Haţeg, pe Drumul Naţional 66. Aceştia se deplasau spre Germania, după ce autoturismul a intrat sub roţile unui autotren, scrie Adevarul.
Scenele cumplite s-au petrecut în această după-amiază pe raza localităţii Ciopeia. Şoferul unui autoturism Audi, în care se mai aflau doi pasageri, printre care şi un minor de 14 ani, a intrat pe contrasens, izbind frontal un autotren. Accidentul a avut loc între localităţile Haţeg şi Ciopeia, pe Drumul Naţional 66 Deva – Petroşani, iar toţi pasagerii din Audi au murit.
"Accidentul mortal s-a petrecut după ce şoferul autoturismului s-a angajat într-o depăşire fără să se asigure corespunzător, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu autotrenul", a precizat Laura Bradu, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
"Pompierii s-au deplasat cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă tip B2 găsind la locul producerii impactului violent dintre un autotren şi un autovehicul, înmatriculat în judeţul Gorj, trei victime încarcerate decedate. Cele două mijloace de transport erau ieşite în afara părţii carosabile, victimele decedate aflându-se în autovehicul.
Operaţiunile de descarcerare au fost deosebit de dificile deoarece autoturismul se afla în proporţie de peste 50 la sută sub partea frontală a autotrenului", a informat maiorul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.