MENIU

Accident înfiorător în județul Suceava: 2 bărbați răniți - Unul are multiple traumatisme după ce a fost prins sub un tractor răsturnat

Accident grav în județul Suceava. Un bărbat a suferit multiple traumatisme după ce a căzut sub un tractor răsturnat pe un teren agricol.

 

Intervenție în urma unui accident produs pe un teren agricol de pe raza satului Valea Glodului, comuna Vulturești.

Un tractor agricol, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat pe un teren accidentat.

Una dintre persoane a reușit să sară din tractor, înainte ca acesta să se răstoarne, însă cea de-a doua persoană a fost prinsă sub utilaj și a rămas încarcerată, potrivit ISU Suceava.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autoapecială cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, respectiv, un echipaj de prim ajutor (EPA) și cel de terapie intensivă mobilă (TIM). 

Salvatorii au lucrat zeci de minute și au reușit să elibereze persoana prinsă sub tractor, un bărbat în vârstă de 26 de ani. Rănitul, conștient și cooperant, dar cu multiple traumatisme, a fost preluat de către echipajul SMURD TIM, care l-a stabilizat, iar apoi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava. 

Și persoana care a sărit din tractor, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a primit îngrijiri medicale de la pompierii paramedici SMURD. Acesta prezenta mai multe contuzii la nivelul capului și alte escoriații, însă, ulterior, bărbatul a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

 

Mai multe articole despre:
accident tractor babat ranit tractor isu suceava