Accident în Tulcea. O persoană a murit
Sâmbătă, în jurul orei 15.30, un om şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier între Dunavățu de Sus şi Dunavățu de Jos, scrie realitateadetulcea.net.
Acesta, în vârstă de 44 de ani, se afla la volanul maşinii şi într-o curbă a pierdut controlul direcţiei de mers, după care s-a izbit violent de balustrada metalică.
Un echipaj al ambulanței ajuns la locul evenimentului a efectuat manevrele de resuscitare, dar omul nu supravieţuit. Surse de la locul accidentului au afirmat că în maşină era miros de alcool, dar poliţia nu a mai avut cui să îi ia probe biologice. Dacă a fost sau nu alcool, se va stabili la necropsie.
Biroul de presă al IPJ Tulcea ne-a transmis după aproape trei ore de la producerea accidentului ca „La data de 28.09.2019, un bărbat în vârstă de 44 ani din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Dunavațul de Jos,într-o curbă nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto. Conducătorul auto deţinea permis de conducere.”