MENIU

Accident în lanț pe DN 1! Zece persoane, între care patru minori, rănite

Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule a avut loc, vineri seară, pe DN 1, la Bănești, zece persoane, între care patru minori, care au fost rănite ușor, primind îngrijiri la locul evenimentului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, zece persoane, între care șase adulți și patru minori, au suferit răni ușoare în urma unui accident produs pe DN 1, la Bănești, în care au fost implicate o cisternă goală și două autoturisme, scrie Agerpres.

Victimele sunt asistate la fața locului, iar până la acest moment au refuzat transportul la spital, a precizat Vasiloae.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că traficul este restricționat în zona producerii evenimentului rutier, desfășurându-se cu dificultate.

Mai multe articole despre:
accident ambulanţă