MENIU

Accident groaznic în Timişoara. Trei maşini şi un autobuz, implicate

Accident groaznic în Timişoara. Trei maşini şi un autobuz, implicate

Accident în lanț miercuri dimineață în Timișoara. Trei mașini și un autobuz de la RATT au intrat în coliziune iar un bărbat mai în vârstă a ajuns la spital. Totul din cauza unui moment de neatenție a unui șofer.

Accidentul a avut loc pe strada Brâncoveanu. Șoferul unui Chevrolete a intrat de pe strada Glad pe strada Brâncoveanu fără să acorde prioritate unui Volkswagen care circula regulamentar. În urma impactului, Volkswagen-ul a fost proiectat pe contrasens într-un taxi care a fost apoi aruncat într-un autobuz RATT.

În urma carambolului, un pasager din Volkswagen Polo a fost rănit și transportat la spital cu un echipaj medical. La fața locului au ajuns imediat echipaje de la SMURD, Pompieri și Poliție, scrie oradetimis.ro.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz iar șoferul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe articole despre:
Timişoara accident accident rutier autobuz