MENIU

Accident groaznic în Harghita: o femeie şi cei doi copii ai ei au murit

O femeie şi cei 2 copii ai ei au murit joi seara într-un grav accident rutier care a avut loc pe DE 578, între localităţile Sândominic şi Izvoru Mureşului, în care au fost implicate două autoturisme.

UPDATE ora 21.30. Un al doilea copil, aflat în maşina care a derapat pe DE 578, a decedat, în accident pierzându-şi viaţa sora şi mama acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că în unul dintre autoturisme se afla o familie cu doi copii, iar în urma accidentului mama şi unul dintre copii au decedat, iar celălalt copil este în stare gravă, fiind resuscitat la faţa locului, conform Agerpres.

Şoferii autoturismelor au suferit traumatisme şi vor fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc.

Mai multe articole despre:
accident Harghita