Accident grav pe DN 72, în Dâmbovița. Doi tineri de 20 de ani, șoferi de dubă, au băgat în spital trei copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani
Două autoutilitare s-au ciocnit pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa. Ambii şoferi au 20 de ani, iar trei copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
”La data de 8 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72. Din primele verificări efectuate, poliţiştii au constatat că un tânăr, de 20 de ani, din Târgovişte, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe DN 72, din direcţia Ploieşti către Târgovişte, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr, de 20 de ani, din judeţul Galaţi”, a transmis, luni, IPJ Dâmboviţa.
Sursa citată a precizat că trei copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani au fost răniţi, fiind transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.