VIDEO - Accident grav pe autostrada A1 - 8 victime - Care e starea răniților
Un grav accident de circulație a avut loc vineri, în jurul orei 07.00, pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș – Deva, pe raza localității Aurel Vlaicu.
UPDATE: Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan, după evaluările medicale, şapte pasageri au fost transportaţi la spitale din judeţul Hunedoara, trei în Orăştie şi câte doi în Deva şi Hunedoara.
UPDATE: Dupa evaluarile medicale ulterioare 7 dintre pasageri vor fi transportati la spitale iar 1 persoana va rămâne la fata locului. Toate victimele au fost conștiente si cooperante.
Potrivit ISU Alba, este vorba despre un autoturism (o dubiță) cu opt persoane.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș alături de colegii lor din Orăștie cu mai multe autospeciale.
La ajungerea pompierilor militari la locul accidentului, erau 8 victime care au nevoie de asistență medicală dintre care 3 în stare bună la o prima evaluare și 5 victime cu traumatisme care cel mai probabil vor fi transportate la spital.
Au fost alertate si forte de intervenţie ale Detașamentului de Pompieri Orăștie. Nu este nici o persoana încarcerată.
La fața locului sunt 4 ambulantele SMURD (ISU Alba + ISU Hunedoara).