MENIU

Accident grav la Sinaia: Frați răniți în afara pârtiilor amenajate. Unul dintre ei a fost preluat cu un elicopter SMURD

Sursa foto: Arhivă

Doi tineri care schiau s-au accidentat, miercuri, în zona Zade, pe o porţiune aflată în afara pârtiilor amenajate, unul dintre ei fiind preluat de un elicopter SMURD, a anunţat Salvamont Sinaia.

Potrivit sursei citate, zona în care s-a petrecut accidentul este una dificilă, având porţiuni şi cu zăpadă îngheţată, astfel că salvatorii au solicitat şi sprijinul elevilor Şcolii Naţionale Salvamont.

„Datorită gravităţii traumatismelor suferite – traumatism coloană vertebrală, fractură femur şi traumatism genunchi -, a fost nevoie de intervenţia a 20 de salvatori montani pentru coborârea celor doi fraţi accidentaţi, până la Cota 1400. Una din victime a fost preluată de către un elicopter SMURD şi transferată la un spital de traumatologie iar cealaltă a fost preluată de un echipaj SAJ”, arată Salvamont Sinaia.

Salvamontiştii reamintesc faptul că zonele din afara pârtiilor amenajate prezintă grad ridicat de accidentare şi recomandă tuturor iubitorilor de schi să nu iasă în afara pistelor amenajate.

Mai multe articole despre:
accident sinaia frati raniti partie elicopter smurd