MENIU

Accident grav la Cluj - Cinci răniți, printre care și un copil, în urma unui accident între un TIR și un autoturism

Accident

Un bărbat de 20 de ani a fost grav rănit, iar alte patru persoane, printre care şi un copil, au fost transportate la spital, în urma unul accident rutier care a avut loc, duminică, în localitatea clujeană Căpuşu Mare. 

"Intervenţie cu descarcerare în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Căpuşu Mare. Două autospeciale cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD şi unul SAJ au acţionat pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă rezultată în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Căpuşu Mare. Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 16.40, iar în momentul sosirii la faţa locului au găsit un autocamion şi un autoturism avariate, în cel din urmă fiind un bărbat încarcerat, în stare de conştienţă şi cu multiple traumatisme. Salvatorii au acţionat cu utilajele hidraulice pentru a asigura accesul către victimă, iar după îndepărtarea caroseriei contorsionate a fost extras cu echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite", informează ISU Cluj.

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost preluat de un echipaj SMURD şi a fost transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.

La faţa locului au mai fost consultaţi doi bărbaţi, o femeie şi un copil, care au fost transportaţi la spital, în stare de conştienţă şi cooperanţi, a mai precizat sursa citată.

"Pompierii au asigurat măsuri de acordare a primului ajutor calificat şi protecţie a persoanelor implicate în accident, descarcerare şi măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier", a mai informat ISU Cluj.

Mai multe articole despre:
accident cluj tir