MENIU

Accident grav într-o localitate din Giurgiu. O fată de 10 ani și șoferul, blocați în mașină

Cei doi pasageri au rămas blocați în mașină. Foto/ISU

O minoră în vârstă de 10 ani şi un bărbat de 55 de ani au rămas încarceraţi vineri, pe DN 41, între localităţile Prundu şi Greaca, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

„În această seară, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DN 41 după ce între localităţile Prundu şi Greaca a avut loc un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, Gărzii de Intervenţie Colibaşi şi Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ. Echipele de salvatori au constatat că în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau conducătorul auto şi o pasageră, minoră. În urma impactului, cele două persoane au rămas blocate în maşină”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Bărbatul în vârstă de aproximativ 55 de ani a fost găsit semiconştient, iar minora în vârstă de 10 ani era conştientă.

Ambele persoane au suferit traumatisme, fiind necesară folosirea accesoriilor specifice pentru a putea fi extrase dintre fiarele contorsionate.

După descarcerare, răniţii au fost preluaţi de echipajele medicale ale SAJ şi transportaţi la spital.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul.

Pompierii asigură măsurile PSI la locul evenimentului. 

 

Realitatea de Giurgiu

Mai multe articole despre:
accident auto grav accident auto masina copac