Accident grav în Vâlcea. Viteza şi acoolul fac prăpad pe şosele
Un tânăr teribilist a produs un accident rutier pe raza oraşului Bălceşti, judeţul Vâlcea, el distrugând mai multe bunuri publice şi private.
Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a condus un autoturism cu viteză excesivă, iar, la un moment dat, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, ieşind cu maşina în afara părţii carosabile şi răsturnându-se. De asemenea, el a distrus şi trei laturi din beton dintr-un gard şi un stâlp de lemn.
Din fericire, tânărul nu a fost rănit, însă, când au ajuns la faţa locului, poliţiştii rutieri au constatat că şoferul era într-o avansată stare de ebrietate, având o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool în aer expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Drăgăşani în vederea recoltării de probe biologice.
„Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului”, potrivit poliţiei.
Sursa: voceavalcii.ro