MENIU

Accident grav în Timiș: 2 microbuze și 1 autoturism, implicate! Planul roșu de intervenție, activat

Un accident rutier grav s-a produs, marți, în județul Timiș, în care au fost implicate două microbuze și un autoturism. În urma evenimentului rutier, șapte persoane au fost rănite. Totodată, autoritățile au activat planul roșu de intervenție

"S-a activat parțial planul roșu de intervenție, fiind alertate mai multe echipaje medicale și spitalele din zonă care dispun de primiri urgențe. La fața locului au fost trimise 3 autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare, 2 autospeciale pentru victime multiple, 1 spital mobil, 3 ambulanțe SMURD și 2 echipaje medicale SAJ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, Bogdan Mutu.

Potrivit acestuia, într-unul din microbuze se aflau șapte adulți și un copil. Dintre aceștia, o singură persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluată de ambulanță și transportată la spital. 

Totodată, circulația rutieră în zonă este complet blocată.

Primele informații arată că unul din cele două microbuze s-a răsturnat după ce un cauciuc a explodat. 

Mai multe articole despre:
accident răniţi plan roşu