FOTO Accident grav în județul Bihor. Trei mașini implicate, 6 oameni sunt răniți
Un grav accident a blocat, luni după prânz, circulaţia pe DN19 E în Bihor. În accident au fost implicate trei maşini, dintre care una cu remorcă. Şase persoane au fost rănite şi, după ce au primit îngrijiri la faţa locului, au fost transportate la spital.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe DN 19E, între localitățile Sălard și Fegernicu Nou, județul Bihor.
"Apelul 112 a fost înregistrat la ora 12.43. Accidentul s-a petrecut pe DN19E între Sălard şi Fegernicu Nou. Au fost implicate trei autoturisme. Drumul Naţional este blocat. Rugăm conducătorii auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, citat de ebihoreanul.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au transmis că în cele 3 maşini se aflau 7 persoane. Dintre acestea, 6 au fost rănite.