MENIU

Accident grav, în jud. Sibiu. Mașină spulberată de o platformă auto: 4 victime, între care un copil

Accident grav, în jud. Sibiu. Mașină spulberată de o platformă auto: 4 victime, între care un copil / Foto: Arhivă

Mai multe ambulanţe şi un echipaj de descarcerare intervin, pe DN 7, în Boiţa, unde trei adulţi şi un copil sunt implicaţi într-un accident rutier produs între un autoturism şi o platformă care transporta altă maşină, au anunţat cei de la Ambulanţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

"Din primele informaţii, sunt implicate patru persoane, trei adulţi şi un copil. La faţa locului intervin în sprijin şi două echipaje SAJ. Intervenţia se află în dinamică", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Copilul de 5 ani şi o femeie de 41 de ani sunt transportaţi la spitale din Sibiu.

"Echipajele SAJ transportă o femeie de 41 ani cu traumatism toracic posterior şi un copil de 5 ani cu traumatism de membru superior. Copilul este însoţit de către tată, 42 ani, care se pare că nu acuză probleme medicale", au precizat reprezentanţii Ambulanţei Sibiu.

Vinovat de producerea accidentului este un şofer din Bihor, care a pătruns pe contrasens, scrie agerpres.ro.

"Un accident rutier a avut loc pe DN 7, la ieşire din localitatea Boiţa, pe sensul de mers Sibiu-Vâlcea. Din primele cercetări se pare că un şofer în vârstă de 42 de ani, din Bihor, care circula spre Sibiu, ar fi pătruns pe contrasens şi ar fi intrat in coliziune cu o platformă care tracta un autoturism, platformă condusă de un bărbat de 70 de ani, din Poplaca. Din accident a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 70 de ani, a unei pasagere de 41 de ani din a unui copil de 5 ani, ambii din Bihor. Momentan, traficul rutier este blocat pe sensul de mers Sibiu-Vâlcea", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Luciana Lazăr

Mai multe articole despre:
accident sibiu accident dn7