Accident grav în Hunedoara. Nouă persoane au fost rănite, dintre care cinci copii
Nouă persoane, între care cinci copii, au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani în urma unui accident de circulaţie care a avut loc sâmbătă după-amiază pe DN 66, în zona localităţii Merişor, din judeţul Hunedoara, anunţă Agerpres.
Din primele cercetări ale poliţiştilor, accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal de o altă maşină care venea din sens opus şi în care se aflau doi adulţi şi cinci copii.
În urma impactului, cei doi şoferi, doi pasageri adulţi şi cei cinci copii au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului de Urgenţă din Petroşani.
"Victimele erau în stare de conştienţă şi au fost transportate la UPU Petroşani. La faţa locului au intervenit cinci ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi SMURD", a declarat medicul Călin Dumitrescu, de la SAJ Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul de circulaţie.